atat de mult te iubesc

fara cuvinte

mi-e dor de mana ta cuprinsa de mana mea...de sufletul meu care tresarea cand te vedea

Nu a fost nevoie să te aştept la ora fixată. Întreaga fiinţă-mi era invadată de visele rebele care printre lacrimile toamnei deveneau cuvinte inocente ce le aşterneam pe hârtie la miez de noapte.
M-ai rugat să definesc iubirea ascunsă printre stelele care nu dor, care nu mor…. , şi să-ţi mai spun, dacă e timp, despre culoarea cerului care, într-o secundă, a devenit nespus de cenuşiu…
Doamne, câte trebuie să fac pentru iubire! Am atins cerul. cu timiditate, fără să-nţeleg eul iubirii între “a fi” şi “a nu fi”, deşi, lacrima mea devenită lacrima iubirii, a alunecat nepăsătoare spre mâine. “De ce?” ai să mă întrebi. Nici o clipă nu e asemănătoare cu cea de azi, nici un apus de soare nu e mai indecis ca fărâma de iubire ce se strecoară printre clipele prezentului, obosit şi el de atâtea aşteptări.Iubirea obosită, rănită de frunzele de octombrie ce mi-au umplut sufleul, aşteaptă pe trecătorul grăbit spre mai bine.

da, voi iubi mereu

De nui dragoste ce simpt,de ce doare asa cumplit,de ce imi sfasie sufletul la infinit? Iar inima-mi sarmana de al tau nume,il rosteste la infinit. Mi se zbate inima in piept nebuna si nu se mai opreste. Iara ochi mei beti de lacrimi ce curg intruna,acum au secat caci au vazut in fata lor,chipul tau frumos fecior. Of doamne de ce atatea lacrimi,de ce atata dor,intrun suflet ce dor. De nui dragoste,de ce ma pierd asa usor si inima-mi saraca incet sa oprit la al tau chip frumos divin. Iara ochi mei beti de al tau chip nu mai zic nimic. Naturai moarta fara al tau suras de copil

Te simpt precum o adiere,ce sufletul mil infioara. Te simpt ca o lumina,cen viata mea coboara. Te simpt ca o ploaie rece,din timpul unei veri. Te simpt in inima si gand,si suspin la a ta chemare. Ma doare sufletul si plang,arzand de nerabdare sati vad ai tai oki de inger iubit si sa simpt a ta inbratisare

Atat! Sa mor asi vrea,sa nu mai simpt dragostea. Sa uit de toate,tristetea in adancul meu se zbate. Si sa uit durerea mea,viata mea incet sub a ta privire moare. Sufletul mie uscat de atata jale amare. Lacrimi ferbinti imi acopera oki,cand noaptea la stele stau si privesc,iara somnul-mi departe si nu pot sa mil apropri,si doar la tine stau si ma gandesc. Iara mis zorile reci zilele sumbre fara a tale cuvinte dulci ce stau acum si ma privesc,ofelinduma sub a ta privire nezecand nimic

Nu stiu teai inchis in tine. Parca tie frica de ceva. Uneori simpt ca tie frica de iubirea mea. Fulgi mari de zapada,se lovesc de fereastra mea. Si simpt clipe de amintiri cemi trec prin gand. Eram singuri in casa si sub paturi ne inghimuiam asa si dragostea ne incalzea. Azi te feresti sa nu gresesti. Dar degeaba eviti sa nu pacatuiesti. Ochi iti sant ca cea mai minunata stea si zambetul tau e ca soarele ce straluceste in viata mea si sarutul tau e ca merea ce iasi mai cere lui dumnezeu decat ramai langa mine mereu.

Esti cea mai frumoasa fata esti sufletul meu. Te vreau langa mine o data sa te iubesc mereu,un trandafir de domnisoara o raza de soare ce va ramane in sufletul meu. Privirea ta ma cauta,inima o simpt tot mai tare. Caci chipul tau frumos si bland mia aduce bucuri,la pieptul tau vreau sa plang,si in brate sa ma ti,si langa tine zi de zi sa ma trezesc ca o floare. Si in inima mea vei fi mereu chip dumnezeiesc. De cand te stiu parca sant nebun si inima ma doare. Asi vrea sa urlu si sa spun cat demult te iubesc.

Dulce inger,imi pare rau ca aripile in zbor te leam zdrobit,si inima team smulso din al tau dulce piept. Si sufletu-ti,vise,dorinte pe toate ti leam ucis. O greseala a fost deajuns ca tu spatele sg mil intorci. Ai vrut sa ma iubesti. Dar sentimentul de iubire in suflet ti lam rupt. Acum privirea ta in adancuri e tulburata. Team otravit a tale vise, ganduri si trairea langa mine deo viata acum sa stins. Privirea ta acum e moarta,si ochi tai stinsi sau pierdut in clipirea vremurilor de demult. Pasul tau nencetat greuoi merge nemai urmand nici un vis,sin minte ratacind si cautand ceva frantari din amintiri. Din adancul sufletului acum iti cer sa ma erti cu greu si teama ca tu sa nu ma refuzi.

Oameniii intotdeauna au avut aceasta problema, de a nu pretui ceea ce au.

Nu destainui prietenului tau toate secretele vietii tale...se poate ca intr-o zi sa-ti devina dusman! ... Nu face dusmanului tau tot raul pe care i-l poti face...se poate ca intr-o zi sa-ti devina prieten!







Sa ceri canturi de iubire...sa-ti doresti cu foc sa fii iubit...sa fii o flacara arzanda-n lume...asta-si doresc toti pe-acest pamant.Dar cu cat implori iubirea...in genunchi ii cazi plangand...sa-ti ofere nemurirea...ramane un simplu gand.Dar va veni cand tu nici nu gandesti...si-ti va sadi in suflet focul sferelor ceresti...pana atunci <Speranta> naluca palida cu ochii inocenti...te va duce de mana prin a vietii valuri fierbinti..Stelele n-au disparut,sunt doar ascunse dupa negri nori...e de ajuns doar o firava raza de soare...sa apara iar in toata splendoarea lor..Si razele din ochii tai vor licari adanc in noapte...te vei hrani cu zambete furate...gesturi adorate si sublime soapte... 
Luceafarul cu ochii mari,himerici la visare ne imbie...trec rand pe rand reanviati,iubite adorate,cavaleri in straie poleite...dar nu uitati...Vara e cea mai frumoasa poezie.Traim din vise si ne hranim cu amagiri...fantasme dulci ne mangaie in treacat trupul obosit...ce rost mai are sa risipim lacrimi la infinit...din departare ne zambeste iluzia noii iubiri...si ochii ei lucesc atat de straniu in noapte...imi pare ca dispar l-auzul unei soapte...de aceea tac si inima suspina in tacere...astept...si iar astept...pan toata iluzia piere...Un soare virtual apare in fiecare dimineata...o emotie razanda ne incanta cu dulceata...dar rasare si in suflet acel soare minunat...citesc versul tau si...in lumina divina m-am scaldat...Un vis pornit-a acum,pe aripi calatoare...cu lacrimi aninate pe ganduri lucitoare...sa nu fii trist,sa nu te indoiesti...un vis nemuritor in inima mea esti...

De multă vreme ochii mei nu mai cunoscuseră lacrima...

Lacrima nu-mi mai poate urca în ochi, Ca lumii întregi durerea amară să-și cânte. Rămâne doar o clipă, tremurândă, Se-ntoarce apoi în lumea ei, În noaptea-i tainică și-adâncă, Pe veci acolo să se-ngroape... De multă vreme ochii mei nu mai cunoscuseră lacrima... de tristețe, dar nici de bucurie... Acum însă au devenit asemenea mării pe care o iubesc... datorită frumuseții ce picură din SUFLETUL TAU... Îți mulțumesc!!!

Nu-mi trebuie o zi anume ca sa-mi deschid inima, nu-mi trebuie soare pe cer ca sa-ti vad zambetul, nu-mi trebuie luna ca sa fiu fericit ESTI DE AJUNS TU! Te am aici, in suflet si cand imi lipseste ceva trebuie doar sa ma gandesc la tine! Pentru ca impreuna.

 Nu trebuie să uităm niciodată că merităm tot ce este mai frumos pe lume, nu trebuie să uităm că merităm să fim iubite, protejate. Vine o zi când totul se sfârșește și iți dorești să-ți regăsești sufletul pereche, cineva care să-ți ofere ce ai avut dar de care te-ai dezobișnuit: tandrețe, iubire. Te întrebi mirată ce ai făcut să meriți tot ceea ce îți oferă... raspunsul ar trebui sa fie simplu: "femeia merită să fie iubită". Mi se pare atât de normal să primești iubire, să ți se spună că ești frumoasă, să fi ascultată. Uităm efectiv cum e să fim iubite. Nu vreau un bărbat ideal, nu vreau un bărbat perfect. Vreau un bărbat care să mă iubească, un bărbat care să știe că o femeie trebuie și merită să fie iubită. Putem rescrie oare iubirea din cenușa amintirilor?



Lacrimile... să curgă, să nu curgă? Prima lacrimă și-a amintit de trecut... aproape că a ars. Următoarea și-a amintit că omul uită repede ceea ce-l doare și a zâmbit amintirilor frumoase, risipind fierbințeala celei dintâi. Lacrimile care au urmat au fost simțire, au fost strigat din trecut, o nostalgie după... un strigăt disperat de aducere aminte și un semn ciudat că incă te mai ai. După ploaia de lacrimi se anunță vreme bună, un soare puternic, optimism și speranță intensă. Parcă e întotdeauna mai liniste după potopul de lacrimi ...

plange si ploaia

Nu sunt lacrimile mele,
e ploaia ce se-aşterne-n perle.
Nimeni nu o ascultă
şi cade tristă, abătută,
plânge prin noi, în şoapte
se ascunde-n noapte.
Mă atinge cu buzele
şi îmi plâng iar frunzele.