Cândva plângeam de-atâta fericire Crezând prosteşte, în cuvintele rostite-n grabă... Cândva aveam în suflet doar iubire, După scurt timp aveam... numai otravă... Cândva credeam că toate vor rămâne roz, Şi că nimic, nu-mi va fura tandreţea... Am fost trădată, şi-am urât... Uitând ce înseamnă clemenţa. Şi nu de mult am fost iar doborâtă... Pământul îmi fugea de sub picioare, M-am ridicat încet, cu inima rănită, Şi-am învăţat, deşi târziu, Că dragostea adevărată... doare... |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu