Şi îmi scufund privirea înăuntru pentru a nu simţii
Ploaia de sânge ce-mi cade peste vânturi.
Nu simt, nu văd, dar ştiu, şi nu mă voi minţii,
E linişte... atât de linişte încât înghit tăcere.
Încet mă-ngrop în mine deşi focul pentru viaţă-mi e permanent.
Tu spui că-s dementă, că-s dusă, nu mă supăr!
La urma urmei asta vreau să fiu dusă departe.
Ploua, acel gând mă ploua în lumea mea de stele
Şi-am încercat să mă feresc de cer ca să mă pot gândi,
La el, şi m-am închis în cerurile mele...
M-am hotărât, a lui şi nu mă veţi opri!
Acum e bine, sunt eu, sunt pentru mine cer senin
Nu am prea multe reguli şi am şi eu venin...
Dar am şi foc şi cer şi adevăr şi vânturi
Căci m-a pătruns un strop de gând pănă-n adâncuri !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu